Manastirea "Sfanta Maria"
Atelier de icoane Bizantine

ISTORIC

"Pictarea icoanelor are autoritatea timpului, ea se distinge prin vechime, este de aceeasi varsta cu propovaduirea evanghelica. Aceste sfinte icoane au aparut de la inceput impreuna cu credinta si au inflorit impreuna cu ea."

Patriarhul Nikifor al Constantinopolului

Aceasta pictura, menita a fi venerata, pare sa fie creata in prima jumatate a secolului al V-lea, cand la Constantinopol a fost adus portretul Sfintei Fecioare cu Pruncul (Hodighitria), atribuita Sfantului Luca. Aceasta arta plamadita de teologie se imbogateste de-a lungul secolelor, pornind din catacombe, se mentine mai bine de un mileniu (330-1453). Icoana este intr-un anume fel rezultatul unei sinteze a culturilor elina, romana si crestina. Tehnica picturii bizantine a fost raspandita dincolo de hotarele imperiului, insa cu contributii specifice fiecarei natiuni.

Refuzarea de catre iudaism a oricarei reprezentari a divinitatii se explica prin legea transmisa lui Moise (Ies.25,18-22). Heruvimii de pe Chivotul Legii, modelati potrivit vointei lui Dumnezeu, nu constituie nici o incalcare a Legii (Ies.25-15).

La greci, cuvantul eikon (chip, icoana), din punct de vedere etimologic se situiaza foarte aproape de eidolon (idol). Filosofii au criticat si ei cultul statuilor.

Catacombele marcheaza nasterea artei crestine, iar simbolurile pagane sunt adoptate de arta abia plamadita. Anotimpurile care erau pentru pagani semnul vietii dincolo de moarte, devin simbol al Invierii. Gradina, palmierul, porumbelul, paunul evoca paradisul ceresc. Nava, simbol al prosperitatii devine Biserica. Bunul Pastor este reprezentat ca Hermes, iar ilustrarea lui Moise facand sa tasneasca apa din stanca are la origine o scena din Mithridate. Oranta, Maica Domnului cu mainile ridicate este simbolul lui "Pieta romana".

O alta categorie dee simboluri este inspirata din Vechiul Testament: Adam si Eva, Daniel in groapa cu lei, Iona, cei trei tineri in cuptor. De teama persecutiilor, primele trei secole prezinta crucea ca pe o ancora, printr-un trident sau pur si simplu prin monograma greceasca a lui Hristos. Foarte raspandit in secolul al II-lea, pestele reprezinta formula condensata a Crezului, compus din cinci litere IHTIS-(peste) "Iisus Hristos Theou Uios Sotir" ("Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Mantuitorul"). Arta crestina iesita din catacombe ia locul temelor de inspiratie pagana.

Victoria repurtata de Constantin cel Mare asupra lui Maxentiu in 312 permite crestinismului din 313 sa ajunga la rangul de religie de stat. Artistii lucreaza pentru noua religie, fara sa se ascunda. Astfel se creeaza un program nou de chipuri din tipuri. I se da o noua reprezentare lui Hristos (nu numai ca filosof sau invatator), fara barba, cu trasaturi blande, sau ca stapan asezat pe tron. Declararea lui Hristos, drept stapan al Universului crestin si a imparatului ca reprezentant al Sau pe pamant stabileste o legatura profunda intre Biserica si Stat.

Sub domnia imparatului Justinian I (527-565), perioada denumita si "Varsta de aur" lumea bizantina isi pregateste forma deosebita de universul roman. Portretul sacru primeste armonia, ritmul si gratia din cetatile grecesti. Coptii puneau tablite in jurul mormintelor pustnicilor si martirilor lor. Ava Mena, staretul unei manastiri era ocrotit de una din cele mai vechi icoane a lui Hristos. In secolul al VII-lea, pe valul legat de bara labarum-ului (stindard) se afla chipul lui Hristos nefacut de mana omului (achiropiita). Actele Sinodului Quinisext din 691-692, constituie prima mentiune oficiala referitoare la icoana. Hristos nu mai este reprezentat prin Mielul Antic, ci infatiseaza aspectul sau omenesc. Chipul sfant, icoana, devine obiect de cult in intreaga Biserica.

Imparatul bizantin Leon al III-lea Isaurul s-a ridicat impotriva reprezentarii lui Hristos si a sfintilor, considerand ca asemenea reproduceri nu pot constitui obiect de venerare. Criza iconoclasmului ajunge la apogeu spre anul 730, iar Sinodul de la Hiera (754) neaga unirea ipostatica. Totusi, Sinodul VII ecumenic de la Niceea din 787 apara cultul icoanelor cu toate argumentele teologice posibile. Ziua de 11 martie 843 este instituita drept sarbatoare a Ortodoxiei.

Icoana a suferit cea mai grea criza care a avut loc in sanul Bisericii Orientale. Putine icoane se mai pastreaza dinaintea perioadei iconoclaste. Cele mai vechi dateaza din sec.VI-VII si provin din manastirile grecesti si copte din Egipt, Manastirea "Sfanta Ecaterina" din Sinai, Roma, Georgia crestinata din sec. al IV-lea.

Secolele al XI-lea si al XII-lea vadesc o viata intensa in Bizant unde infloreste arta si teologia. Dovada o fac sutele de biserici din valea raului Gorema, centru monahal dezvoltat de Sfantul Vasile in secolul al IV-lea, redescoperite la inceputul secolului XX. Invazia cruciatilor, provocata de venetieni in 1204 si jefuirea Constantinopolului distrug forta morala si materiala a imperiului. Cele mai frumoase biserici sunt transfoirmate in moschei, odata cu caderea Constantinopolului si invadarea Balcanilor de catre turci.

Convertita la crestinism in secolul al X-lea, Rusia reia stafeta din Bizant. Patriarhul Fotie, promotorul evanghelizarii slavilor, cinstea icoanele in mod deosebit, ceea ce a dus la raspandirea lor. Artistii bizantini, intre care Teofan Grecul (sec.XIV), calugarul Andrei Rubliov (1360-1430), canonizat de Biserica Ortodoxa Rusa in 1388, deschid calea unei picturi inteligente. Icoana Sfintei Treimi a lui Rubliov expusa la Galeriile Tretiekov din Moscova, reda ceea ce nu pot sa traduca cele mai frumoase texte religioase. Pictura rusa de icoane atinge apogeul intre sfarsitul sec. al XIV-lea si inceputul sec. al XVI-lea.

Secolul al XVIII-lea anunta declinul, abandonandu-se traditia. Influentele occidentale au adus cu sine scaderea vietii spirituale. Mai putin costisitoare, frescele erau mai frecvente la muntele Athos in Grecia, in Macedonia, in Serbia, in Bulgaria, in Muntenia, in Moldova, in Cipru, in Ucraina, in Rusia, in Norvegia.

Icoana copta cunoaste varsta de aur intre secolul al V-lea si secolul al VIII-lea. Iconografia copta nu urmareste sa reproduca trasaturile trupului persoanei, ci sufletul ei. Ochii, totdeuna foarte mari, expresie a vederii interioare, capteaza atentia.

Iconografia etiopiana, fiind in legatura cu arta crestina si transmisa probabil prin intermediul manastirilor din pustiurile Egiptului, Sinaiului si Mesopotamiei, atinge apogeul in secolul al XV-lea. S-a inspirat si din arta crestina din Nubia, fapt demonstrat in iconografia impestritata, care utilizeaza mari pete de culoare.